Aproape a sosit hopul cel mare, LICENTA, mai sunt doar cateva zile. Pe langa stresul care s-a acumulat si frica din ce in ce mai mare, totusi am un sentiment de fericire. Acesta se datoreaza catorva factori, unul deoarece o sa termin cu conspectatul, invatatul si repetatul, si celalalt este reprezentat de factorul imprevizibil care a intervenit in planurile mele, care erau destul de haotice, de viitor.
Acum a aparut acel ceva(a se citii postul din decembrie), pe care il asteptam inca dinainte de sarbatorile de iarna, care sa ma faca sa-mi doresc 100% sa plec, chiar daca atunci ezitam, acum sunt sigura. Pe langa asta, e si dorinta mea de a incerca sa fiu cat mai libera, sa nu mai depid de cei de acasa astfel incat atunci cand apar discutiile aprinse cu “seful cel mare”, sa pot sa i-o retez scurt, ca nu mai exercita “hegemonia” asupra mea:)) si ca pot sa ma descurc si singura, cuz I’m a big girl now.
Asta dovedeste pe de o parte ca sunt ambitioasa si pe de alta parte imi scoate in evidenta incapatanarea nativa, care de multe ori este catalogata drept defect, totusi la mine este de fapt o trasatura pozitiva, definitorie a personalitatii mele. Poate asa nu o sa mai fiu considerata “un copil” tot timpul.
Normal imi place sa ma comport copilareste, pentru ca sunt plina de energie, am multa pofta de viata, vreau sa traiesc, sa ma bucur de fiecare lucru marunt, sa rad, sa plang, sa iubesc. Nu vreau sa devin o persoana rece, stearsa, fara vointa. Oricum in linii mari, abia astept sa plec, sa incep o noua etapa din viata mea, SA INCEP O VIATA NOUA!!!